Sari la conținut

Concert de colinde „Zâmbete pe Portativ” Câmpina 19.12.2023

COMUNICAT DE PRESĂ
PNRR – Fonduri pentru România modernă și reformată!”
CONCERTUL DE COLINDE EDUCATIV – ZÂMBETE PE PORTATIV


Casa Tineretului din Câmpina va fi din nou gazda unui concert de nota 10. În data de 19 decembrie 2023, MARȚI, de la ora 19:00 va avea loc cel de-al doilea concert educativ din cadrul seriei de concerte „ZÂMBETE PE PORTATIV”. Aceste concerte sunt finanțate prin fonduri europene și își propun să ofere câmpinenilor o oază de bucurie și relaxare. Mai mulți muzicieni de marcă vor urca pe scena nouă a Casei Tineretului și vor interpreta colindele atât de îndragăgite an de an.

Invitați:

Cvartetul de coarde SONORE

soliștii: DIANA RAD – soprană

            ROBERT BEDE – tenor

Corul de copii SCLIPIRI – dirijor: Adrian Gheorghiță

Surpriză muzicală: Orchestra de juniori și cor reunit de copii din Municipiul Câmpina

Dirijor: Hermina Marin-Noemi

Pianist: Cosmin Pătrana

Luna decembrie este luna bucuriei, a cadourilor, a prieteniei. Acest concert poate fi ocazia de a vă conecta cu muzica, de a fredona colindele cunoscute, de a împărtăși această atmosferă magică cu cei dragi. Timp de aproximativ o ora și jumătate, muzicienii vor interpreta cu măiestrie piesele din repertoriu și vor aprinde o lumină în sufletele tuturor celor prezenți. Veți putea audia colinde precum: O ce veste minunată, O holy Night, Silent Night, ș.a.


Robert Bede și Diana Rad sunt două voci care cuceresc deja scenele mari din România prin prestațiile lor. Cvartetul Sonore este compus din 4 fete în mâna cărora arcușurile strălucesc când acestea ating corzile. Ne vor conduce într-o lume a emoțiilor printr-un recital deosebit, iar copii din Corul Sclipiri ne vor delecta cu vocile lor calde și gingașe. Împreună, copii și tineri vor face ca seara de 19 decembrie să fie una de neuitat. Vă invităm și vă așteptăm cu drag. Intrarea este LIBERĂ!


Evenimentul este organizat de Asociația Musicum Adolescentia în colaborare cu Primăria Municipiului Câmpina, un partener strategic și important, ocazie prin care mulțumim domnului primar Alin Moldovan pentru sprijinul oferit.
Scopul proiectului este creșterea nivelului cultural al orașului Campina, judetul Prahova in domeniul muzical in vederea formarii si consolidării de valori culturale, care vor genera beneficii locuitorilor acesteia din punct de vedere spiritual, intelectual, moral si existențial. Ne propunem ca, prin activitățile specifice, sa demaram un proces de facilitare a accesului la muzica pentru locuitorii orașului Campina și atragerea copiilor pentru studiul unui instrument muzical, fie pentru performanță fie pentru hobby. Acest proiect nu se rezumă la un singur eveniment. Vor fi organizate și alte evenimente. Amintim obiectivele principale:

  • familiarizarea cu muzica instrumentala si corala a minimum 40 de copii, in cadrul concertului de promovare a proiectului si a sesiunilor de educatie muzicala instrumentala;
  • formarea abilitatilor de interpretare vocala si instrumentala prin formarea unui grup vocal-instrumental pentru copii, care va sustine 2 concerte (Craciun 2023 si 1 Iunie 2024) impreuna cu muzicienii voluntari ai Asociatiei ”Musicum Adolescentia”, urmare a repetitiilor saptamanale timp de 8 luni;

Valoarea contractului de finanțare este de 159.867,98 lei, fără TVA iar co-finanțarea asigurată de Autoritatea locală UAT MUNICIPIUL CÂMPINA este de 17.763,11 lei, fărăTVA.
Nume proiect de reformă/investiție: Planul Național de Redresare și Reziliență Apel PNRR/2022/C11/I5-1
Cod proiect: 96 / PNRR / 31.03.2023
Beneficiar: Asociația Musicum Adolescentia
Data începerii proiectului: 1 aprilie 2023, durată: 15 luni , dată finalizare: 30 iunie 2024

https://mfe.gov.ro/pnrr/ și textul „PNRR. Finanțat de Uniunea Europeană – UrmătoareaGenerațieUE”.
„Conținutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziția oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *